Acolo unde este multă gălăgie, autoreclamă, căutarea popularităţii cu orice preţ, adică – acolo unde lipseşte în mod evident smerenia şi se observă dorinţa de slavă sau de preamărire a sinelui în faţa altora prin intermediul unor fapte şi merite reale sau exagerate şi închipuite – acolo este fățărnicie care maschează slujirea lumească prin slujirea lui Dumnezeu. S-au înmulțit falșii invățători!

„Sarea ne pătrunde”- semnul apropierii sfârşitului

Vremurile noastre se aseamănă cu vremurile din urmă – „sarea ne cuprinde „.

Păstorii Bisericii au rămas cu o înţelegere a creştinismului slabă, întunecată, confuză. O falsă înţelegere după buchie, distrugând viaţa duhovnicească în societatea creştină, distrugând creştinismul, care este faptă, nu buchie. Trist este să vezi, cui i-au fost încredinţate şi pe ce mâini au căzut oile lui Hristos, cui i-a fost încredinţată păstorirea şi mântuirea lor! Apar „lupii îmbrăcaţi în blană de oaie”, recunoscuţi după faptele şi roadele lor. Toate acestea, însă, se petrec cu îngăduinţa Domnului. „Cei ce vor fi în Iudeea, să fugă la munte!” Cu un secol în urmă prin aceste cuvinte a caracterizat viaţa Bisericii timpului său marele luminător şi scriitor duhovnicesc – îndrumătorul vieţii creştin-ortodoxe, Sfântul Ierarh Ignatie (Brianceaninov).

Oare nu suntem noi în zilele noastre mai în drept ca oricând să repetăm aceste aspre prevestitoare cuvinte? Or, anume în această privinţă – a totalei decăderi moral – duhovniceşti, ajunsă, se pare, până la limita extremă în acest din urmă veac(…) cu adevărat am ajuns departe. E un „progres” întristător, vădind clar apropierea sfârşitului potrivit cuvintelor pline de dumnezeiască înţelepciune ale Episcopului Ignatie.

Încotro s-o apucăm, dacă cei cărora le sunt încredinţate sufletele oamenilor, le călăuzesc nu spre mântuire, ci spre pierzanie veşnică?!

Pentru noi este important că Sfântul Ierarh Ignatie, care din tinereţe năzuia din tot sufletul după o înaltă vieţuire moral-duhovnicească, fiind el însuşi un model al unei asemenea vieţuiri, ne istoriseşte aceasta nu din teorie, ci trecând el singur prin aceste încercări, după cum ne este cunoscut din descrierea vieţii sale.

Învăţămintele pe care le-a tras în urma dezamăgirilor şi necazurilor îndurate de el personal, au fost descrise în „Experienţe ascetice”, „Predici ascetice”, „Scrisori către mireni”, „Prinos monahismului contemporan”, „Patericon” şi alte lucrări, ajunse până la noi. Ele alcătuiesc o bibliotecă extrem de valoroasă pentru oricine se interesează de problemele vieţii moral-duhovniceşti şi, îndeosebi pentru cel ce doreşte nu numai „să filozofeze” (ceea ce se întâmplă adesea cu totul zadarnic şi fără de nici un folos!), ci şi să ducă o viaţă duhovnicească, aşa cum a trăit cu adevărat Episcopul Ignatie. Scrierile Sfântului Ierarh Ignatie apar ca deosebit de preţioase pentru noi, deoarece sunt scrise din proprie experienţă duhovnicească.

Pentru noi este important să ştim că Sfântul Ierarh Ignatie, după cum subliniază el însuşi, caută răspuns şi îndrumare la Sfinţii Părinţi din vechime, vorbind puţin de la sine.

Iată, de pildă, cum descrie el epoca contemporană lui în încheierea la „Patericonul” său:

„De la tabloul înfăţişat nouă de antichitate să ne întoarcem la viaţa contemporană. Ce putem zice despre noi înşine? Cum să trăim, cum să acţionăm? Răspunsul la aceste întrebări îl găsim la monahii din vechime: ei au prevestit starea actuală; ei au conturat şi modul de acţiune în această situaţie. „În vremurile din urmă, glăsuia unul dintre ei, cei ce vor lucra cu adevărat pentru Dumnezeu, se vor ascunde cu înţelepciune de oameni şi nu vor face semne şi minuni printre ei, ca în vremea de faţă. Ei vor păşi pe calea faptelor, dizolvate în smerenie şi în împărăţia Cerurilor, se vor dovedi mai mari decât Părinţii, care s-au proslăvit prin semne” (al 4-lea răspuns al Cuviosului Nifon)”.

Câtă temeinică călăuzire, câtă mângâiere pentru noi găsim în aceste cuvinte profetice ale înduhovnicitului părinte! Această mărturie este extraordinar de importantă! Din cele spuse reiese clar: acolo unde este multă gălăgie, autoreclamă, căutarea popularităţii cu orice preţ, adică – acolo unde lipseşte în mod evident smerenia şi se observă dorinţa de slavă sau de preamărire a sinelui în faţa altora prin intermediul unor fapte şi merite reale sau exagerate şi închipuite – acolo nu este o veritabilă slujire a lui Dumnezeu.

Şi ce este acolo?

Acolo este numai făţărnicie, spune Sfântul Ierarh Ignatie, citându-l pe Sfântul Tihon Zadonski.

„Teme-te de această făţărnicie”, ne învaţă mai departe Episcopul Ignatie: „teme-te de făţărnicie, în primul rând în tine însuţi, apoi în ceilalţi; teme-te de aceea, că este în spiritul timpului, fiind în stare să molipsească pe oricine, la cea mai mică înclinare spre purtare uşuratică… Urmăreşte făţărnicia în tine însuţi, izgoneşte-o dinăuntrul tău; fereşte-te de gloatele molipsite de ea, care acţionează voit sau inconştient în această direcţie, mascând slujirea lumească prin slujirea lui Dumnezeu, căutarea bunurilor trecătoare prin căutarea bunurilor veşnice, ascunzând sub masca sfinţeniei un trai şi un suflet vicios, supus în întregime pasiunilor”.

Iată o trăsătură extrem de caracteristică, proprie mai ales vremurilor noastre, dezvăluită nouă de către Sfântul Ierarh Ignatie pentru a ne preveni, ca un cunoscător experimentat al vieţii duhovniceşti.

A doua trăsătură, subliniată nu o dată de Sfântul Ierarh Ignatie în scrierile sale, este secătuirea binecuvântaţilor păstori ai adevăratei vieţi moral-duhovniceşti, şi în legătură cu aceasta, ceea ce este deosebit de important în vremurile noastre, a şti şi a cunoaşte fiecare sârguitor pentru a-şi salva sufletul – înmulţirea falşilor învăţători, înşelaţi de ispitirile demonice şi târând întreaga omenire în această minciună. E necesară o prudenţă deosebită, cum nu o dată ne prevenea Sfântul Ierarh Ignatie, ca „să nu confundăm lupul cu păstorul” şi să nu ne încredem cu uşurinţă în acela care poate să-ţi ducă sufletul la pierzanie, călăuzindu-l pe un drum fals. Potrivit cuvintelor Sfântului Ierarh Ignatie, vremurile noastre sunt vremurile excesivei sărăciri de îndrumători înduhovniciţi, de aceea este cu neputinţă de a mai găsi „stareţi” adevăraţi, cum au fost cei din vechime; e cu mult mai sigur să ne conducem după Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi.

În legătură cu aceasta însuşi Sfântul Ierarh Ignatie îşi aminteşte cât de mult a suferit de pe urma deselor întâlniri cu aşa-zişii „îndrumători” duhovniceşti, bolnavi ei înşişi de orbire şi amăgire de sine, şi câte zguduiri amare şi grele a îndurat din această pricină.

A treia trăsătură caracteristică vremurilor noastre este neobişnuita înmulţire a ispitelor de tot felul, din cele mai diverse, toate îndepărtându-l pe om de la slujirea sinceră şi neprefăcută lui Dumnezeu.

„Vai lumii din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină” – a prevestit Domnul. Năvălirea smintelilor va fi îngăduită de Domnul, tot aşa după cum şi suferinţa sufletească din pricina smintelilor va fi cu îngăduinţa Domnului. Către sfârşitul lumii ispitele se vor înmulţi într-atât, încât „din pricina înmulţirii fărădelegilor iubirea multora se va răci” (Mt. 24,12), iar „Fiul Omului, când va veni, va găsi oare credinţă pe pământ?” (Luca 18,8). „Poporul lui Israel” – Biserica „va cădea de sabie” – zice Domnul Dumnezeu, „mânia Mea se va aprinde pe faţa Mea” (Iez. 38, 18). Vieţuirea după Dumnezeu va deveni din cale-afară de anevoioasă.

Aceasta se va întâmpla din cauză că celui ce trăieşte în mijlocul ispitelor, îi este imposibil să nu cedeze ispitelor. Aşa cum gheaţa se topeşte şi se preface în apă sub acţiunea căldurii, aşa şi inima preaplină de samavolnicie, fiind supusă influenţei ispitelor, mai cu seamă celor permanente, se moleşeşte şi se perverteşte.

„O, vremi nenorocite! O, stare nenorocită!” – exclamă Sfântul Ierarh Ignatie, contemplând această deprimantă privelişte a ispitelor. „O, dezastru spiritual, nevăzut oamenilor pătimaşi, neasemuit mai mare decât toate calamităţile naturale! O, nenorocire, începută în timp şi nesfârşindu-se în timp, ci trecând în veşnicie! O, nenorocirea nenorocirilor, înţeleasă numai de drepţii creştini şi de adevăraţii monahi, ascunsă celor pe care-i învăluie şi-i pierde!”

Cuvinte de aur ale Sfântului Ierarh Ignatie! Ne aflăm, de pe acum chiar în faţa acestor nenumărate ispite, care îngreuiază atât de mult „vieţuirea după Dumnezeu” a oamenilor de azi. Dar câţi oare îşi dau seama în zilele noastre de caracterul dăunător al acestor ispite? Sub ochii noştri în lume au loc evenimente cutremurătoare, bunăoară, sângeroasa catastrofă abătută asupra Patriei noastre Rusia, crearea unor state ateiste, luptătoare împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii, cultul făţiş al satanei.

Însă majoritatea, aidoma unor orbi, parcă n-ar vedea nimic din toate acestea, chiar se supără, când li se arată adevărul: „Ce tot vorbiţi? Nu se întâmplă nimic deosebit. Aşa a fost dintotdeauna!ş.a.m.d.

Această orbire spirituală a majorităţii contemporanilor, ce se numesc creştini (e îngrozitor, dar trebuie s-o spunem – printre ei aflându-se nu puţini clerici!), cât şi celelalte sminteli, înmulţindu-se cu fiece zi, împiedică tot mai mult „vieţuirea după Dumnezeu”.

Conform cuvintelor Episcopului Ignatie, acesta este semnul evident al Apostaziei, care a început deja şi progresează cu repeziciune în zilele noastre şi despre care a proorocit Sfântul Apostol Pavel în Epistola a doua către Tesaloniceni (II Tesal. 2,3).

„Vieţuirea după Dumnezeu – spune Episcopul Ignatie – va deveni foarte anevoioasă, din pricina Apostaziei generale. Mulţimea apostaţilor, intitulându-se şi prezentându-se în aparenţă drept creştini(!!), îi vor prigoni cu atât mai lesne pe veritabilii creştini. Apostaţii, înmulţindu-se, vor împresura pe adevăraţii creştini cu nenumărate intrigi, vor pune nenumărate piedici în calea bunelor intenţii de mântuire şi slujire a Domnului, după cum arată Sfântul Tihon Zadonski. Ei vor lupta împotriva robilor lui Dumnezeu, recurgând la forţa autorităţilor de stat, prin represalii şi denunţuri, prin diverse uneltiri, amăgiri şi prigoană feroce…”

În vremurile din urmă adevăratul monah (desigur, acest lucru e valabil pentru orice creştin adevărat!) abia dacă va găsi vreun adăpost îndepărtat şi ascuns pentru a sluji acolo cu oarecare libertate lui Dumnezeu, şi pentru a nu se lăsa antrenat de către Apostazie şi apostaţi în slujire satanei. Cine, văzând ce se petrece acum în lume, inclusiv slujirea satanei în mod făţiş, poate spune că aceste vremuri n-au venit încă?

Fără îndoială că ele au şi venit, dacă Sfântul Ierarh Ignatie scria cu peste o sută de ani în urmă despre aceste vremuri:

„În viitor vremurile vor fi tot mai grele. Creştinismul, ca duh, se îndepărtează din mediul uman fără ca gloata agitată şi aservită lumii deşertăciunii, să observe, lăsându-l propriei decăderi!”

Este foarte important să semnalăm prin aceste cuvinte că, acei oameni care fac parte din gloata agitată şi aservită „lumii deşertăciunii”, cei care într-atât s-au afundat ei înşişi în deşertăciune, predându-se slujirii lumii acesteia, care zace sub puterea celui rău, după cuvântul Apostolului (I Ioan 5,19), încât şi-au pierdut vederea duhovnicească.

De aceea tot ce se petrece acum în lume, li se pare absolut normal, firesc, ceva cu care trebuie să ne împăcăm. Ei se supără grozav pe acei ce încearcă să le deschidă ochii, din cauza că aceştia nu-i lasă să trăiască lihnit, cu plăcerile lor

În continuare Episcopul Ignatie scrie: „Se împlinesc proorocirile Scripturii despre Apostazia de la creştinism a popoarelor trecute de la păgânism la creştinism. Apostazia a fost prevestita de către Sfânta Scriptură cu toată claritatea şi este o mărturie a faptului cât de adevărat este tot ce s-a spus în Scriptură”.

Iată de ce adevăratul creştin nu trebuie să intre în panică, observând acest sumbru tablou al Apostaziei, spre deosebire de unii, care cu naivitate şi necugetat se sperie, preferând să nu vadă Apostazia şi să tacă.

Dreptcredinciosul creştin cunoaşte din cuvintele lui Hristos Mântuitorul însuşi că toate acestea „trebuie să fie” (Marc 13,7; Luca 21,9), însă el nu trebuie să închidă ochii asupra lor, ci este dator să fie pe deplin conştient faţă de cele ce se întâmplă, şi să aprecieze corect toate evenimentele, în care se manifestă Apostazia, ca să ştie cum să se comporte spre a nu fi târât de puhoiul Apostaziei.

Spre a ne călăuzi, Episcopul Ignatie spune:  „Apostazia are loc cu îngăduinţa Domnului, nu încerca s-o opreşti cu slabele tale puteri…”

Ce înseamnă aceasta? Înseamnă oare să ne împăcăm cu Apostazia şi să „ne integrăm” în ea? Nu, desigur! Iată însă cum trebuie să acţionăm: „Îndepărtează-te, păzeşte-te tu însuţi de ea: aceasta este de ajuns. Cunoaşte duhul vremii, cercetează-l, ca să poţi evita pe cât posibil influenţa lui! De aceea tăcerea asupra Apostaziei este criminală. N-avem voie să păstrăm tăcere asupra Apostaziei, să ne liniştim pe noi înşine şi pe alţii, că totul ar fi în ordine, că n-avem de ce să ne tulburăm.

Cu toate că nu ne stă în puteri „să oprim Apostazia cu slabele noastre puteri”, datoria iubirii noastre creştineşti ne porunceşte nu numai să ne ferim, şi să ne păzim noi înşine, ci să-i păzim, să-i avertizăm şi pe semenii noştri, care nu văd şi nu observă nimic. Aici se cuvine să ne amintim minunata cugetare a unuia din cei mai mari stâlpi ai Bisericii noastre, Sfântul Grigorie Teologul: „Prin tăcere îl trădăm pe Dumnezeu”.

Nu se cade a tăcea despre ceea ce este de primă necesitate – salvarea sufletelor omeneşti!”

Să ne adresam în continuare cugetărilor Episcopului Ignatie, care ne deschid ochii asupra celor ce se întâmplă în prezent în lume: „Apostazia a început de la un timp să înainteze rapid, liber şi făţiş. Urmările vor fi din cele mai triste. Facă-se voia Domnului!”

Oare noi nu observăm toate acestea? Încă de curând părea de neconceput acea totală neruşinare din viaţa moral-religioasă a oamenilor, care se petrece în prezent sub ochii noştri, inclusiv până la lepădarea completă de Hristos, respingerea oricăror principii moral-religioase şi slujirea făţişă satanei.

Ar fi de prisos să trasăm o paralelă între persecuţiile actuale ale dreptei credinţe în Hristos, sub toate formele ei, şi cele ce s-au petrecut în zorii creştinismului. Atunci creştinii erau prigoniţi de păgânii, care nu-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu, nu ştiau de El. Iar acum prigonesc credinţa creştină, aprig şi nemilos, cei care îl cunosc prea bine pe Hristos şi sublima învăţătură propovăduită de El, şi adesea – renegaţii conştienţi, care şi-au vândut sufletul satanei pentru bunăstarea materială.

În continuare citim cu înfricoşare prevestirile Episcopului Ignatie, împlinindu-se sub ochii noştri: „Dumnezeu Cel milostiv să ocrotească rămăşiţa credincioşilor. Dar această rămăşiţă este mică şi devine tot mai săracă şi mai săracă… Lucrarea credinţei pravoslavnice poate fi recunoscută ca apropiindu-se de deznodământul hotărâtor… Numai milostivirea deosebită a lui Dumnezeu poate opri atotnimicitoarea epidemie morală, o poate opri pentru un timp, pentru că trebuie să se împlinească ceea ce a fost prezis în Scripturi.”

Judecând după spiritul timpului şi după frământarea minţilor, suntem îndreptăţiţi să credem că edificiul Bisericii, care se clatină demult, se va cutremura straşnic şi repede. Nu are cine să-l susţină şi cine să se împotrivească. Măsurile întreprinse pentru susţinerea lui au fost împrumutate din stihiile lumii, vrăjmaşe Bisericii, şi mai curând vor accelera căderea ei, decât s-o oprească.”

Aceste cuvinte sunt parcă copiate din realitatea zilelor noastre! Chiar acum noi suntem martorii acestei „cutremurări straşnice şi rapide.” Iar măsurile luate, într-adevăr, nu sunt nicidecum împrumutate de acolo de unde ar fi trebuit împrumutate – adică de pe tărâmul duhovnicesc, ci tot din aceleaşi „stihii ale lumii, vrăjmaşe Bisericii,” adică din sfera pasiunilor umane, care nu jinduiesc la cele dumnezeieşti, ci la cele omeneşti. Bineînţeles, astfel de măsuri nu numai că nu vor opri căderea Bisericii, ci mai degrabă o vor accelera.

Unii vor zice: „Ascultaţi, ce tot vorbiţi, despre ce prăbuşire a Bisericii este vorba, când noi avem legământul hotărât al lui Hristos care spune: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16,18). Foarte adevărat, cuvintele lui Hristos sunt fără îndoială de netăgăduit, însă nu se ştie de ce, uităm că prin aceste cuvinte Hristos nu arată hotarele Bisericii, pe care „porţile iadului nu o vor birui.” Nu se spune care anume Biserică va fi aceea: a Constantinopolelui, Rusă, Sârbă, Bulgară, Biserica Rusă din diasporă, sau oricare alta. Se spune simplu – „Biserica”, adică, până la sfârşitul veacului şi cea de A Doua Venire a lui Hristos, adevărata Biserică nu va dispare de pe faţa pământului, ci va subzista. Biserica va rămâne Biserică cu toate înaltele ei legăminte, împuterniciri şi drepturi binecuvântate ce-i aparţin, chiar şi în cazul, când în ea va rămâne un singur episcop şi minimum de credincioşi. Iar restul se va clătina şi va cădea, va fi „biruit de porţile iadului”, chiar dacă va continua să se numească „biserică”.

Iată ce trebuie de avut în vedere pentru a evalua corect evenimentele care au loc în zilele noastre!

„Nu avem de unde aştepta restabilirea creştinismului” – scrie mai departe Episcopul Ignatie: „Vasele Sfântului Duh au secat definitiv pretutindeni, chiar şi în mănăstiri, aceste tezaure de evlavie şi daruri harice, or, substanţa Duhului dumnezeiesc poate fi suplinită şi restabilită numai prin uneltele Sale. Îndelungata şi milostiva răbdare a Domnului îngăduie să se prelungească şi să fie amânat deznodământul final pentru cei rămaşi, care se vor mântui, între timp, cei ce putrezesc sau au putrezit, vor atinge deplina putreziciune. Cei ce vor să se mântuiască, trebuie să înţeleagă bine acest lucru şi să folosească timpul dat spre mântuire, „căci timpul scurt este”, iar trecerea în veşnicie este aproape pentru fiecare din noi.”

Arhiepiscopul Averchie (Tausev) din Jordansville „Sarea ne pătrunde” – semnul apropierii sfârşitului
(La un centenar de la binecredinciosul sfârşit al Episcopului Ignatie Brianceaninov)

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s