Ieromonah Spiridon Roșu – În credința Ortodoxă trăim, în ea mărturisim, cu ea nădăjduim că ne vom înfățișa la Înfricoșătoarea Judecată a Lui Dumnezeu! Prin eliminarea slujbei Sinodiconului Ortodoxiei și a tuturor rânduielilor de primire a ereticilor care se pocăiesc și se întorc la Ortodoxie sunt manipulați ortodocșii care ajung să nu mai cunoască pericolul ereziilor. Cedările parțiale ale ierarhilor în relațiile cu ereticii sunt periculoase pentru mântuire. Majoritatea credincioșilor de astăzi nu cunosc în profunzime și nici măcar nu-i interesează Ortodoxia. Dacă se va întâmpla ca ei să cadă în erezie, cine va fi Sfântul care va veni să-i salveze, când este bine știut faptul că în zilele noastre este o criză a sfințeniei cum n-a mai fost niciodată?

 

Ereziile care sunt mai îndepărtate de Credința Ortodoxă sunt mai ușor de recunoscut și de aceea ele reprezintă un pericol mai mic pentru creștini.
Ereziile care sunt în aparență mai apropiate de Credința Ortodoxă sunt mult mai periculoase pentru că oamenii nu pot sesiza diferențele.
Există în zilele noastre un mare pericol reprezentat de așa-numitele ”cedări parțiale” pe care le fac episcopii în relațiile cu ereticii. Ei spun că aceste cedări parțiale nu sunt periculoase pentru mântuire.
Oferim un exemplu pentru a înțelege:
Conform Acordului de la Balamand din Liban, din 1993, între ortodocșii ecumeniști și ereticii papistași, aceștia din urmă au fost recunoscuți de ierarhii B.O.R. ca fiind ”Biserică soră”, cu taine valide, Har și succesiune apostolică. Apoi au făcut schimburi de studenți, le-au dat burse, au slujit în bisericile lor, un singur lucru le mai lipsea  – deci n-au dus unirea până la capăt în sensul că lipsea coliturghisirea și împărtășirea din potirul comun. Acești ierarhi vin acum și spun că chiar dacă ei au semnat acele documente  eretice (dar pe care ei nu le recunosc ca fiind eretice)–  numai pentru faptul că n-au săvârșit procesul unirii cu ereticii până la capăt, noi ortodocșii care nu suntem de acord cu toate acestea, nu avem voie să încetăm comuniunea bisericească cu ei( cu episcopii semnatari), ci trebuie să facem ascultare. 
Această părere a ierarhilor ecumeniști este greșită și inacceptabilă din mai multe motive:
  1. Sfinții Părinți au arătat clar că papistașii sunt eretici, nu au Biserică, nu au Taine și nu au Har.
  2. Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol oferă dreptul de a întrerupe pomenirea ierarhului pentru propovăduirea publică a unei erezii. Absolut nici un canon nu prevede că singurul motiv întemeiat pentru oprirea comuniunii ar fi fapta împărtășirii ierarhilor din potirul comun cu ereticii.
  3. Nici măcar unul din Sfinții care au scris profeții despre vremurile din urmă nu au menționat că se va produce o revenire masivă a papistașilor la Ortodoxie în vremurile din urmă. Ba dimpotrivă: Sf. Cuv. Lavrentie de Cernigov arată că ereticii nu se vor pocăi și nu se vor mântui.
În secolul al XIX-lea, Sf. Ierarh Teofan Zăvorâtul, cunoscând vulnerabilitatea creștinilor de a cădea în tot felul de erezii, recomanda ca Slujba Sinodiconului Ortodoxiei să fie săvârșită în toate bisericile din toate locurile. În Patriarhia Ortodoxă Română, majoritatea creștinilor nici măcar nu au auzit de Slujba Sinodiconului Ortodoxiei, întrucât ea a fost scoasă din cartea Triodului. Motivul acestei absențe nu-l cunoaștem. S-ar putea ca Slujba Sinodiconului să fie scoasă din aceleași motive pentru care din cartea Moliftelnicului, edițiile noi, sunt eliminate toate rânduielile de primire a ereticilor care se pocăiesc și se întorc la Ortodoxie. Se poate crede că ierarhii români nu au nici un interes ca poporul creștin să cunoască pericolul ereziilor. Numai că în felul acesta, românii pot fi ușor manipulați(…)spre obiectivele construirii Noii Ordini Mondiale.
În cadrul Uniunii Multiconfesionale pe care apostații o pregătesc, Ortodoxia este admisă doar cu statutul inacceptabil de biserică oarecare, egală cu alte așa-zise biserici eterodoxe și confesiuni, dar nicidecum cu statutul ei de Unica, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică.
De obicei în această Duminică (a Ortodoxiei), se citesc în biserici pastorale sinodale unde se spune de obicei că pericolul ereziilor a dispărut demult. Așa că oamenii să fie evlavioși, cuminți, ascultători, și în mod tradițional să contribuie cu bani pentru realizarea ”Fondului Misionar Central”…(…)
Au existat în istoria Bisericii câteva cazuri de Sfinți care în tinerețea lor au avut o perioadă de rătăcire, timp în care au căzut într-o erezie, dar mai târziu, prin pocăință, au revenit la Ortodoxie. Și astfel și-au încheiat viața în sfințenie.
Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan, la începutul vieții lui pustnicești a fost înșelat și atras de erezia monofizită care era foarte larg răspândită în vremea aceea în Palestina. Însă auzind de rătăcirea lui, a intervenit Sf. Cuvios Eftimie cel Mare și l-a adus din nou în Biserica Ortodoxă.
Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare, în tinerețe, datorită neștiinței, căzuse în erezia iconoclastă. Dar l-a salvat printr-o minune un Sfânt sihastru care l-a întâlnit în Olimpul Bitiniei și prin pocăință l-a adus din nou în Biserica Ortodoxă.
În vremurile mai apropiate de noi, Sf. Ierarh Varnava cel nebun întru Hristos, Arhiereu vicar la Nizhny Novgorod, datorită slăbiciunii sufletești, a semnat în anul 1923 un act bisericesc prin care era parțial de acord cu gruparea eretică numită ”Biserica înnoitorilor”. Această grupare eretică era formată din clerici ruși răzvrătiți împotriva ierarhiei ortodoxe legitime și care colaborau cu poliția secretă comunistă GPU și care aveau ca scop distrugerea Bisericii Ortodoxe Ruse și înlocuirea ei cu o structură pseudo-bisericească comunistă. În decizia sa de a se lepăda de orice colaborare cu clericii aserviți regimului politic ateist sovietic, Sf. Ierarh Varnava a fost ajutat de o Sfântă Cuvioasă – Maria Ivanovna de la M-rea Diveevo, cunoscută pentru harismele sale. Citind viața Sf. Ierarh Varnava, vedem nu numai că s-a lepădat public de semnătura de pe acel act eretic, dar în plus, și-a luat aspru canon al nebuniei pentru Hristos. În felul acesta Ierarhul a reușit să evite orice colaborare cu ateii comuniști și cu clericii serghianiști trădători, însă pentru împotrivirea lui, a avut de suferit toată viața în închisorile, lagărele și exilurile îndurate în Uniunea Sovietică.
Din exemplele celor trei Sfinți pe care i-am prezentat, s-a văzut rolul acestor Sfinți care au intervenit în momentul lor de rătăcire, și i-au ajutat să revină la Ortodoxie. Un lucru înfricoșător avem noi de învățat din aceste exemple, anume: că dacă până și acești oameni care petreceau numai în nevoință și în grija pentru mântuire, au avut momente în care nu au putut pricepe pericolul ereziei, și numai prin intervenția altor Sfinți s-au trezit la realitate și s-au întors, după care au primit cununa sfințeniei, atunci ce putem să zicem de majoritatea credincioșilor de astăzi care nici măcar nu cunosc în profunzime și nici măcar nu-i interesează Ortodoxia, și dacă se va întâmpla ca ei să cadă în erezie, cine va fi Sfântul care va veni să-i salveze, când este bine știut faptul că în zilele noastre este o criză a sfințeniei cum n-a mai fost niciodată?(…)
Aș vrea să înțelegeți că un eretic, oricâtă simpatie și prietenie ar manifesta față de Ortodoxie, fie că se roagă împreună cu Patriarhul, sau cu episcopii și preoții ecumeniști, fie că aduce daruri materiale, fie că face fundație de caritate, sau oferă obiecte bisericești (icoane, Sfinte Moaște), sau orice faptă bună ar face, atâta timp cât el nu renunță la absolut toate ereziile lui, el trebuie văzut ca un eretic, un hulitor de Dumnezeu și un om supus anathemei.
Poate că va veni vremea când noi nu vom mai putea vorbi public, sau alte rele vom suferi, dar aș vrea să țineți minte un lucru foarte important: așa cum Domnul nostru Iisus Hristos nu îi iartă pe păcătoșii care hulesc pe Duhul Sfânt, tot așa și noi creștinii ortodocși nu avem voie să îi iertăm pe ereticii care nu se pocăiesc. Ar trebui să îi avertizăm pe eretici asupra rătăcirii în care se află ei, și în cazul în care refuză adevărul, atunci trebuie să îi ignorăm, evitând orice legătură cu ei.
(…)Suntem chemați să înțelegem că trăim vremuri dificile, fapt pentru care suntem datori să facem multe sacrificii pentru a supraviețui.
În încheiere doresc să subliniez că dacă ni se va cere, vom face renunțări și sacrificii ce țin de lumea aceasta trecătoare. Dar un singur lucru nu vom ceda niciodată: CREDINȚA ORTODOXĂ pe care am moștenit-o ca pe o comoară de la Sfinții noștri Părinți.
Chiar dacă astăzi este lovită și trădată chiar de către cei care sunt chemați să o apere, ea rămâne neînvinsă și mereu strălucitoare. În această Credință Ortodoxă trăim. În ea mărturisim, cu ea nădăjduim că ne vom înfățișa la Înfricoșătoarea Judecată a Lui Dumnezeu. Lui I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, în vecii vecilor, AMIN !
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s