„Primul simțământ al pustiei Platina era acela de lucru foarte real şi într-adevăr se simțea o mireasmă. Aerul era plin de o stranie aromă de flori parfumate și de pământ.

Imagine similară

Am început să ridic peretele lateral pe zidul dinspre apus… Am petrecut primele zile cercetând împrejurimile, cu prudenţă, ştiind că dacă mi se întâmplă ceva, eram singur şi nu va şti nimeni. Totuşi, am coborât la magazin de câteva ori, aşteptând o scrisoare de la Eugene (n.n.-cel ce avea să devină Părintele Serafim Rose)…

Atunci a venit memorabila zi pe care eu o consider că a fost începutul Platinei. Era o zi posomorâtă, întunecată, aceea a Sf. Iov din Poceaev(1). Eram foarte posomorât, gândindu-mă ce muncă grea aveam de făcut pentru a ne muta şi odată mutaţi, cum vom vieţui? Este atât de nepractic – mutând toate presele acelea aici… Mai aveam şi frica permanentă de neadaptare şi de capătul lumii. Mă întrebam, dacă totul trebuia să fie aşa, deşi întreaga atmosferă în care să-ţi petreci tot restul vieţii era atât de minunată, cu condiţia, desigur, ca să se poată trăi fără apă, piedici din partea clerului, oamenilor, animalelor sălbatice, etc.

Am petrecut cea mai mare parte a zilei în mare frică şi lacrimi, rugându-mă lui Dumnezeu ca să dea înţelepciune capului meu prost. O simplă trosnitură de copac, sau chiar ciripitul păsărilor, luau proporţii uriaşe şi mă făceau să tresar. Noaptea, şoarecii erau nemiloși ca şi visele mele. Întâmpinam zorii ca pe o nouă viață şi alergam peste tot, binecuvântând acel loc, mulţumind lui Dumnezeu că mă aflu în pustie. Vânturile erau sălbatice noaptea; ba chiar unii copaci cădeau la pământ cu zgomot înfricoșător.

Pe la amiază eram foarte obosit şi L-am rugat pe Dumnezeu să lase ziua să alunece cât mai repede posibil, ca să pot dormi și să vină Eugene cât mai repede să mă elibereze! Să mă elibereze de ce? De cine? De mine însumi? Dar atunci, care era scopul plănuirii de a petrece restul vieţilor noastre aici? Nu era aceasta o dovadă că totul era doar o fantezie, o escapadă nerealistă menită eşecului? Îmi era ruşine de slăbiciunea mea şi am încercat să uit de mine făcând muncă fizică. Dar gândurile, ca muşte supărătoare, roiau în jurul meu ca norii, înțepându-mi inima temătoare. Nimic nu părea să meagă, nici o rugăciune nu era de folos, nici plimbatul sau alergatul prin împrejurimi. Nu era faptul că eram singur: nu mi-era teamă să stau singur, deşi niciodată nu am fost un singuratic. Trăiam chinurile pustiei… Singura mângâiere mi-o aduceau vizitele destul de dese ale căprioarelor sălbatice, care veneau şi mă priveau cu mare curiozitate…

După amiază a început să se întunece şi să se facă mohorât; nori negri grei au acoperit cerul şi printre copaci începu să se furișeze negura, făcând locul să arate lugubru. Am chemat Crucea în ajutor prin  rugăciune, când, dintr-odată, mi-a venit o idee cutremurătoare, că noi nu aveam nicăieri o cruce. Şi am început să bat în cuie o cruce uriașă pe care să o pun în fața intrării… A ieşit mai mare decât mă aşteptam şi nu puteam să o ridic. Pe când o târam cu mare greutate, sfârşit de puteri şi căzând sub povara ei, a început ploaia, în liniştea desăvârşită a pădurii. Numai eu îmi duceam crucea pe care eu însumi o făcusem şi o luasem în spate gîndindu-mă: La ce bun atâta trudă, cine are nevoie de ea?

Imagini pentru orthodox cross platina

Întrucât nu aveam acolo nici o lopată, abia am reușit să sap  o gaură foarte mică, nu prea adâncă, în care să pun  crucea. Când săpam, nu mi-am dat seama cât de mare va fi crucea; îmi dădeam seama abia acum, când stăteam cu ea în faţa gropii aceleia minuscule. Ce să fac? Nădăjduind să mă eliberez de povara crucii, mi-am adunat toate puterile, am ridicat crucea şi am pus-o în gaură, gândindu-mă că cel puţin voi vedea cât de adânc trebuie să sap. Tot timpul cât o cărasem, cântasem Troparul Crucii. De îndată ce am băgat-o în groapă, am simţit îndată că stătea singură. Năuc, m-am dat înapoi: stătea drept, deși era îngropată abia șase inci( cca 15 centimetri) ! Eram uimit şi mi-am dat seama că este o minune, un semn pentru mine, un semn care avea o semnificaţie; ca şi cum crucea era suspendată în aer sau susţinută de îngeri nevăzuţi. M-am îndepărtat, am făcut trei mătănii, am sărutat crucea, am sprijinit-o la bază cu pietrele pe care le-am găsit pe acolo şi m-am îndepărtat cu evlavie, neştiind cum să reacţionez. Era chiar o minune!

Apoi a început să plouă şi a plouat toată noaptea, în timp ce vântul urla şi ecoul lui răsuna prin toată pădurea.

În noaptea aceea am avut un vis. Am văzut o mulţime de oameni mergând, într-un fel de marş, în rânduri de aproximativ zece oameni sau cam așa ceva. Eu mergeam chiar lângă Arhiepiscopul Ioan[Maximovici]. De cealaltă parte a mea erau prietenii mei şi alţi oameni care m-au rugat să mijlocesc pentru ei la Arhiepiscopul Ioan. Am promis că aşa voi face. M-am aplecat către Cuviosul Ioan nădăjduind să vorbesc cu el în numele celorlalţi. Am vrut să iau binecuvântare de la el, ceea ce mi-a dat, şi i-am sărutat mâna. Apoi el m-a apucat repede de mână, s-a uitat drept în ochii mei şi mi-a sărutat şi el mâna. Uimit şi stânjenit, am simțit că nu făcea decât să mulțumească pentru că ridicasem o cruce în această pustie. Săvârșisem Înălțarea Sfintei Cruci în acel ținut păgân, plin până atunci cu demoni,pentru ca Hristos să locuiască în el şi să lumineze neamul acesta!

Când m-am uitat în calendar, mi-am dat seama ce zi era: pomenirea arătării Semnului Cinstitei Cruci deasupra Ierusalimului în anul 351 după Hristos şi pomenirea Sf. Nil de Sorski, cel ce a petrecut în pustia Rusiei de nord!

Ştiam că toate acestea erau foarte semnificative.

Era o zi cu soare şi cerul de un albastru viu. Am dat fuga să văd dacă nu cumva crucea mea zace la pământ, doborâtă de sălbaticele vânturi din noaptea trecută! Dar spre surprinderea mea, aceasta stătea drept, neclintită. Am lăsat-o așa, nădăjduind că va rămâne în picioare până ce va veni Fratele Eugene ca să o vadă cu ochii lui, căci urma să vină în ziua aceea.”

Imagini pentru orthochristian Seraphim Rose PlatinaÎn fotografie: Părintele Serafim Rose(numele de mirean Eugene Rose) și Pr. Gherman, întemeietorii „pustiei” de la Platina.

(1) 6/19 mai. Trebuie amintit că în cealaltă zi cînd e pomenit Sf. Iov, în luna august, Arhiepiscopul Ioan Maximovici a binecuvîntat întemeierea Frăției Sf. Gherman, care avea să se înființeze la Platina, după adormirea Arhiepiscopului Ioan.

Sursa: „Viața și opera Părintelui Serafim Rose”

Reclame