Curtea Constituțională a României NU recunoaște căsătoriile între persoanele de același sex. Miercuri, 18 iulie 2018, CCR a decis să respingă cererea „cuplului” Coman – Hamilton de a le fi recunoscut „mariajul” pe teritoriul României și să admită doar dreptul acestora la liberă circulație.

După 2 ani+, Curtea Constituțională le recunoaște, în spiritul deciziei Curții de Justiție a UE din 5 iunie 2018, EXCLUSIV dreptul la ședere pe teritoriul României celor doi bărbați „căsătoriți” în Belgia, Adrian Coman și Clai Hamilton, în aplicarea prevederilor Directivei UE privind libera circulație. CCR nu recunoaște, însă, „căsătoria”lor și nu alterează nimic din opțiunea legislativă românească în vigoare, care statuează caracterul exclusiv heterosexual al căsătoriei.

Dreptul de ședere și de liberă circulație. ATÂT!

Deși pe internet circulă tot felul de variante, în realitate Curtea de  Justiție a UE nu obligă România să legalizeze sau să legifereze căsătoriile între persoane de același sex, arată Horațiu Radu, fost agent guvernamental pentru Curtea de Justiție a UE.

„Pornind de la cazul cuplului homosexual Adrian Coman – Clai Hamilton, Curtea de Justiție a UE a stabilit în iunie că, fără a fi obligate să autorizeze căsătoriile între persoane de același sex, statele UE trebuie să garanteze drepturile ce decurg din cel de rezidență și pentru soții de același sex, chiar dacă unul dintre parteneri este cetățean UE iar celălalt non-UE.”

Precizăm că atât avocatul cuplului Coman – Hamilton cât și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării – ultimul din ipostaza unei agenții a statului pledând contra statului însuși! – ceruseră recunoașterea în România a căsătoriei celor doi.

De fapt, chiar la punctul 37 al deciziei CJUE de pe 5 iunie 2015, acum disponibilă și-n românește, se stipulează clar: „Statele membre sunt astfel libere să prevadă sau să nu prevadă căsătoria pentru persoane de același sex” http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=202542&pageIndex=0&doclang=RO&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=302579

Documentul poate fi descărcat de aici:

Decizia CJUE

Un alt aspect important este că în această decizie a Curții de Justiție a UE nu se face referire la necesitatea de a fi reglementate forme alternative de recunoaștere a legăturii de familie (ex. parteneriatul civil), așa cum se întâmplase în Italia, situație care a dus la decizia CEDO în cauza Oliari și a silit, în cele din urmă, statul italian să legifereze parteneriatele civile.

Surse:

https://www.activenews.ro/stiri-social/Reactia-Asociatiei-Pro-Vita-Bucuresti-dupa-decizia-CCR-in-cauza-%E2%80%9Esotilor-homosexuali-%E2%80%9EBomba-destinata-legalizarii-casatoriilor-unisex-in-Romania-a-facut-fas-la-Curtea-Constitutionala-151890

https://www.activenews.ro/stiri-politic/Curtea-de-Justitie-a-UE-a-decis-ca-Romania-trebuie-sa-recunoasca-efectele-mariajului-homosexual-in-ceea-ce-priveste-libera-circulatie.-CJUE-NU-obliga-tara-noastra-sa-legalizeze-casatoriile-intre-persoane-de-acelasi-sex-151275

*****************************************************

Vezi și https://estemaitarziudecatcredeti.wordpress.com/2018/07/19/in-textul-rezolutiei-onu-votata-pe-29-06-2015-singura-recunoscuta-este-familia-naturala-consiliul-pentru-drepturile-omului-din-cadrul-organizatiei-natiunilor-unite-onu-a-adoptat-rezolutia-a-hrc-2/

Imagini pentru family

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s