Minune în mijlocul dezastrului biblic din Grecia, Mati. Pereții pe care erau icoane au scăpat neatinși iar restul casei s-a făcut scrum. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că părinţii şi sora mea au scăpat teferi.”

O familie din Grecia a trăit o adevărată minune, în timpul incendiilor devastatoare din regiunea Attica, în care 85 de oameni au murit peste 100 sunt dispăruţi.

În ultimele zile, reţelele de socializare au fost inundate cu mii de fotografii și imagini video desprinse parcă din scenele descrise în Apocalipsă.

În mica staţiune Mati a fost o adevărată catastrofă. Practic, întreaga localitate a dispărut în foc. De remarcat, totuși, modul ciudat în care a ars. Zone facute scrum alternând cu zone neatinse. Copaci verzi lângă case arse…

Din cauza vântului puternic, de peste 75 km/h la rafală, incendiul a înaintat ca fulgerul în Attica. Unii n-au avut timp să fugă şi au pierit în flăcări. Alţii au dispărut şi sunt de negăsit, existând temeri că bilanţul morţilor ar putea creşte în zilele ce vin.

În tot infernul care a mistuit regiunea, s-a întâmplat totuși ceva minunat.

Într-o postare pe Facebook, Annie Kauka, o grecoaică din Glyfada, o suburbie din sudul Atenei puternic afectată de incendii, scrie că familia ei a trăit o minune.

”Din fericire, familia mea a fost salvată. Focul care a mistuit primul etaj al casei s-a oprit la icoanele mamei mele și a salvat parterul! Este șocant ceea ce descriu, dar este adevărul! Gândul nostru este la toţi cei care şi-au pierdut viața și ne rugăm ca zecile de persoane date dispărute să fie găsite în viaţă”, a scris Annie pe pagina ei de Facebook.

Femeia a mărturisit că părinţii şi sora ei au fost salvaţi de paza de coastă din mare şi a postat imagini dramatice din timpul operaţiunii de salvare.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că părinţii şi sora mea au scăpat teferi. Paza de coastă i-a salvat din mare. O tragedie de nedescris, nu există cuvinte.. Morţi şi totul ars în jurul nostru”, scria Annie, în dimineaţa zilei de 24 iulie.

Pompieri cu 38 ani de experiență afirma ca nu au vazut foc sa vina cu atata repeziciune ca in Mati.

Un pescar local afirma ca până și nisipul ardea. Șoarecii sareau de pe stanci in apa. Oamenii, incercand sa se salveze  sareau in apa dar si in apa era aerul fierbinte si apa plina de cenușă. Curenții i-au purtat în depărtare și au rezistat doar înnotătorii foarte buni. Mame au alergat cu pruncii în apă încercând să îi salveze dar le-au murit pruncii asfixiați de fum pe drum. Alții au ars de vii în mașinile blocate pe stradă sau în case.

Unii au conștientizat că numai mila lui Dumnezeu îi puteau scăpa.

„A fost ca la Pompei, spune un martor ocular, nu aveai timp decât, eventual, să te salvezi pe tine și nimic altceva.”

Un dezastru biblic.

Image result for greece fire

Image result for greece fire mati

Image result for greece fire mati

Wildfire rages in near Loutraki, Corinth city, Peloponnese

Image result for greece fire mati

Image result for greece

Image result for greece fire mati

Related image

Related image

Related image

Related image

Related image

Related image

Image result for greece fire mati

Image result for greece fire mati

Related image

Image result for greece fire mati human tragedy

Norul  de fum și foc din Mati, ridicat deasupra Acropole, AtenaRelated image

Related image

Image result for greece fire mati human tragedy

Image result for greece fire mati human tragedy

Related image

Related image

Related image

Reclame

5 gânduri despre „Minune în mijlocul dezastrului biblic din Grecia, Mati. Pereții pe care erau icoane au scăpat neatinși iar restul casei s-a făcut scrum. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că părinţii şi sora mea au scăpat teferi.””

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s