Ce așteaptă Dumnezeu de la noi și ce facem noi în schimb? Superficialitatea-caracteristica creștinului de azi. Mărturia minunată a monahiei Tatiana. Vedenie despre mireni și monahi în veșnicie. ” Neîncetat vă rugați…”

„Pe la orele dimineții, după liturghie, mă întinsesem în pat să mă odihnesc puțin și în timpul acesta am avut o vedenie neobișnuită. Mă vedeam de parcă eram la Sankt Petersburg, pe insula Vasilievski. Se făcea că merg la Sfânta Liturghie de la catedrala Sfântului Nicolae. Purtam schima monahală și mă aflam într-o trăsură mică. Deodată, m-am pomenit într-o piață întunecată. M-am speriat și am început să tremur. Alergam dintr-o parte în alta, căutând o ieșire din această situație îngrozitoare și, deodată, am văzut sute de oameni, înaintând șiruri-șiruri.

Toți aceștia erau mireni, având chipuri posomorâte, pătrunse de o tristețe nemărginită. La față semănau cu mine. ” Voi cine sunteți?” i-am întrebat iar ei mi-au răspuns: „Noi suntem cei ce am trecut în veșnicie pe neașteptate ca și tine”.

Ce am simțit în acea clipă nu se poate spune în cuvinte, covârșind orice chip de exprimare… Frică și cutremur au cuprins întreaga mea ființă. Chiar în acea clipă s-a apropiat de mine un tânăr în veșminte strălucitoare, al cărui chip era învăluit în lumina pe care o răspândea împrejur și care mi-a zis: „Urmează-mi!”. Luându-mă, m-a dus într-un loc unde sufletele celor morți erau supuse judecății.

Am trecut în zbor peste păduri, stepe și clădiri. Întinderea părea fără sfârșit și am înțeles că lăsasem în urmă viața mea pământească și că pășisem, fără voia mea, în viața dincolo de mormânt. Dar, din păcate, plecasem în lumea de dincolo, total nepregătită. Îngerul m-a dus apoi într-o încăpere, în care se aflau adunați laolaltă o mulțime de mireni, bărbați, femei, vîrstnici și copii. Toți păreau cuprinși de o durere și mîhnire necontenită. În mijlocul încăperii, la o masă uriașă, ședea o doamnă care mi-a zis: „Acest loc e pregătit pentru tine până la a doua venire a Domnului.”

M-am uitat la toți acești oameni și am întrebat: ” Ce faceți aici, în acest loc? Vă rugați lui Dumnezeu?”.

Ei însă, mi-au răspuns cu tristețe: „În veșnicie Domnul nu ne ascultă, pentru că în tot răstimpul vieții noastre pe pământ nu ne-am îngrijit de sufletele noastre. Niciodată nu vom avea îndrăzneala să chemăm numele Domnului. Atunci cînd viețuiam pe pământ ar fi trebuit să îndurăm suferințele cu răbdare și să ne  rugăm pentru sufletele noastre. Porunca lui Hristos: „Neîncetat vă rugați!”( I Tes 5,17) fusese datoria noastră și cu toate că se cuvenea să rostim rugăciunea lui Iisus în tot timpul vieții la fiece suflare a noastră, noi nu ne-am îngrijit de sănătatea sufletelor noastre. Așa cum cineva nu poate trăi fără aer, tot astfel și sufletul moare fără rugăciunea neîncetată. Noi suntem niște persoane cumsecade, care ne-am purtat pe dreptate, îndeplindu-ne toate îndatoririle noastre. Totuși, pe cea mai de seamă- rugăciunea- n-am împlinit-o.

Am început să mă rog și să îmi fac semnul crucii. Dar ce s-a întâmplat?

Mi-am dat seama cu groază că fiece sunet al vocii mele se întorcea înapoi la mine!

Am aruncat o privire în jurul meu și am văzut că tavanul și pereții erau din metal, iar podelele din scândură vopsită. Atunci am început să tremur de frică, dându-mi seama că nu voi reuși să scap din această cămară înfricoșătoare a chinurilor veșnice. ( n.n.- Această formă de chinuri e șocantă; nu erau la niște chinuri insuportabile, la flăcări, ci erau la o tristețe, la o neîmplinire pe care o simțeau și nici nu se puteau ruga, veți vedea mai departe). Cei din jurul meu îmi ziceau: „În veșnicie Domnul nu ne mai ascultă. Doar cei rămași pe pământ pot să ne pomenească înaintea Lui”.

Image result for dark room

Apoi și doamna de la masă începu să-mi vorbească: ” Toți acești oameni au fost buni creștini, L-au iubit pe Domnul, și-au ajutat aproapele- pe Dumnezeu însă nu L-au dobândit în sufletele lor. Și iată că au ajuns aici ca și tine, din cauza vieții lor nepăsătoare, întrucât ei se încăpățânau să creadă că toți ceilalți viețuiesc la fel”.

„Vai de mine!” am exclamat.” Vai cît sunt de necăjită și cât sufăr, parcă m-ar arde cu foc„. Am căzut jos, simțind ca și cum trupul tot mi se despărțea de oase. „Și tu ce fel de viață ți-ai fi dorit?” m-a întrebat doamna. Tremurând, am răspuns: „Îmi doream ca după ce aș fi adormit cu somnul morții, să îl văd pe Hristos și pe Preacurata Sa Maică, cu chipuri vesele, întâmpinându-mi sufletul și ducându-mă în locașurile nesfârșitei bucurii.”( n.n. Această naivitate a maicii Tatiana arată că noi, cei de pe pământ, nu ne vedem, de fapt, păcătoșenia!) Aici doamna a zâmbit și a zis: „Pe această cale numai sfinții  trec la bucuria negrăită și veșnică; adică acei oameni care, cu ajutorul rugăciunii lui Iisus l-au agonisit pe Domnul în inimile lor încă din timpul vieții, iar tu, călugăriță fiind, cum de n-ai învățat acest lucru? Prin mijlocirea acestei rugăciuni, harul lui Dumnezeu vine să sălășluiască în tine, așa încât sufletul se desparte de trup, rămânând cu Iisus Hristos și nu mai simte această zdrobire pe care o simți tu acum. Raiul se află în sufletul omului. Acolo unde Domnul este prezent, acolo este și Raiul. Acum va trebui să povestești această vedenie tuturor celor din cinul monahicesc și tuturor creștinilor care trăiesc pe pământ și merg spre pierzanie din pricina nepăsării și ușurătății lor(n.n. de care nici măcar nu ne dăm seama). Iar celor necredincioși, ori slabi în credință, nu are niciun rost să le spui. Atotputernicul Dumnezeu poate să învie un om mort de veacuri, pentru a arăta celor vii că după moarte urmează munci sau daruri, după cele ce omul a lucrat în viața sa sufletească, dar ce folos are această minune dacă acest înviat nici așa nu va fi crezut, ba chiar se află în primejdia de a fi omorât de ei?”

În timp ce doamna rostea aceste cuvinte, în sufletul meu a licărit deodată o fărâmă de nădejde că voi reveni pe pământ! Doamna a mai zis:Dacă cineva moare rostind rugăciunea lui Iisus, sufletul său se află lângă Domnul și acesta nu va fi despărțit de El în veșnicie. Așișderea, dacă un om își dă duhul în timp ce repetă rugăciunea: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-mă pe mine, păcătosul!, va fi nedespărțit de Maica Domnului. Iar cel ce nu mai poate scoate niciun cuvânt, dar în tot răstimpul vieții sale s-a nevoit să deprindă această rugăciune, sufletul său o va repeta pentru el atunci cînd se va afla pe patul de moarte. În ce stare se află sufletul cînd părăsește trupul, în aceeași stare rămâne pentru totdeauna și în aceea va fi și judecat. După moarte nu mai este pocăință. Sufletul adormit nu mai poate face nimic pentru el însuși.. Rugăciunea sa nu se mai aude înaintea lui Dumnezeu. Singura sa alinare în muncile și întristarea cea veșnică rămâne rugăciunea și milostenia celor vii, rămași în urma sa pe pământ.” A mai adăugat apoi:” O, voi, monahilor, monahiilor! Vă numiți voi înșivă monahi și monahii, pretinzând că ați fi părăsit cele lumești! Care este însă viețuirea voastră? În loc să vă încredințați toate cererile voastre lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii Sale, voi gândiți: îmi este de trebuință acel lucru sau celălalt; n-aș putea trăi fără aceea sau cealaltă; nici în această viață, nici în cealaltă. Împărăteasa Cerurilor aude rugăciunile tuturor și se îngrijește numai de cei ce-și aruncă spre ea toată nădejdea, acoperindu-i cu darul Ei cel nemăsurat. Ea este Cea care înțelege toate necazurile, sărăcia, suferințele îndurate în numele Domnului, ale celui ce zice: Poate că toate acestea s-au abătut asupra mea potrivit îngăduinței Celui Preaînalt; poate că toate acestea sunt plăcute înaintea Împărătesei Cerurilor...”.

„Vrei să-ți arăt pe monahii voștri cei nesimțitori?” a continuat doamna. „Privește!„Și am văzut un șir de călugărițe venind către noi… Erau dintre cele ce slujeau în altar și furau bani și prinoase. Ele țineau în mâini pomelnicile cu numele celor cărora le aparțineau banii. Din urmă veneau altele ce nu-și păstraseră fecioria trupească și curăția minții. Printre ele erau și maici care cântau în strană cu mândrie, înălțându-și nebunește glasul, căutând să placă mai mult urechilor omenești, decât lui Dumnezeu. Mai erau și monahii care muriseră având vrajbă unele cu altele, sau dintre cele care viețuiseră doar cu trupul în mănăstire, iar gîndurile le erau în lume, lipite de deșertăciuni. Toate aveau chipurile tot așa de mohorâte ca și al meu, pecetluite de o nesfârșită tristețe. Cântați-mi o cântare închinată Maicii Domnului- le-am zis monahiilor pe care le cunoșteam și care muriseră la noi în mănăstire. Ele însă răspundeau: „Nu mai avem îndrăzneală, deoarece în vreme ce viețuiam în mănăstire, n-am slujit-o cu inimă curată”. Atunci am început să plâng cu amar.” Din pricina nebăgării de seamă și a neluării aminte către sufletele noastre, am fost lipsite de binecuvântarea de a înălța laude și cântări către Domnul și Preasfânta Lui Maică”.

După toate cele auzite și văzute, pe care vi le-am povestit mai sus, îngerul care mă dusese în lăcașurile de osândă, a venit și mi-a zis: „Iar acum vom merge în locul acela unde sufletul tău a fost despărțit de trup…” Deodată m-am trezit în așternutul meu.. La început îmi era frică și să mă mișc, apoi m-am uitat împrejur, mi-am pus lucrurile în rânduială, mi-am făcut semnul crucii, murmurând o rugăciune: „Slavă Domnului, n-a fost decât un vis! „Abia ce zisesem aceste cuvinte  și brusc, mă pomenesc înapoi în cealaltă lume. Îngerul care mă călăuzise îmi spuse cu asprime: „Să nu crezi cumva că ai visat! Chiar ai fost într-adevăr în cealaltă viață de dincolo de mormânt!!”

Înfricoșată, am căzut în genunchi înaintea lui: „Vai mie ticăloasa și întinata! Cât de mare îmi este deznădăjduirea pentru că m-am întors din nou aici! Mi-am petrecut viața în griji deșarte, nu am avut în minte decît cum să îmi împodobesc chilia și hainele pentru a plăcea oamenilor, iar sufletul meu plângea și se întrista, lipsit de hrana nemuritoare a rugăciunii! O! Amar mie! De cîte ori  mi-am petrecut duminicile și sărbătorile umblând aiurea prin chiliile surorilor din obște, ori discutând deșertăciuni cu mirenii, în loc să mă rog sau să citesc o carte de folos! Oare nu era de o mie de ori mai bine să fug departe și să mă pocăiesc?”

„Urmează-mă!”, mi-a spus îngerul. „Vom trece prin felurite locuri timp de 20 zile, iar după aceea ne vom întoarce la locul ce ți-a fost sortit până la a doua venire a Domnului nostru, Iisus Hristos.

Am început să plâng amarnic, nefiind în stare să mă mișc din loc. Îngerul și-a întors fața către mine și m-a privit cu milă. L-am întrebat: „Nu cumva ești îngerul meu păzitor?„,”Da!” mi-a răspuns. Am început să îl rog fierbinte: „Roagă-te Celui Preaînalt și  întoarce-mi sufletul pe pământ ca să mă pocăiesc.” Îngerul păzitor mi-a spus: „Te voi duce înapoi dar va trebui să făgăduiești că vei spune și celorlalți tot ce ai văzut și ai auzit aici”. Am căzut în genunchi și am spus că așa voi face. În aceeași clipă am simțit o bucurie în suflet, iar îngerul mi-a zis: „Domnul încă nu S-a sălășluit în inima ta, însă ai făgăduit să-L dobândești. Dacă te vei lăsa iarăși biruită de deșertăciuni lumești și vei sluji iar patimilor, neîndeplinindu-ți făgăduința, te vei întoarce în acest iad înfricoșat al chinurilor fără de sfârșit. Voi veghea mereu lângă tine și voi vedea cum îți îndeplinești îndatoririle de creștin și de monah.”

M-am trezit iarăși în patul meu. Am sărit în picioare și l-am văzut pe înger stând lângă patul meu. Am alergat la sora mea de chilie, strigând: „Ascultă, numai ce am fost în viața de dincolo!” După aceea am alergat să le caut pe celelalte surori ca să le povestesc cele întâmplate. Îngerul încă se mai afla în același loc. Îmi era frică să nu mai pățesc ceva. Am deschis ușa și le-am povestit surorilor toată întâmplarea, fără sfială și fără să le ascund nimic. Între timp am văzut că îngerul s-a făcut nevăzut. Surorile s-au grăbit să mă înconjoare, arătându-se  foarte mirate de  schimbarea neobișnuită pe care o vedeau la mine, petrecută într-un răstimp atât de scurt. În urmă cu douăzeci de minute mă văzuseră cu desăvârșire calmă și la slujba de rând. Căzând în genunchi înaintea lor, le-am rugat să mă ierte și le-am făgăduit că din această clipă voi pune început unei vieți noi, cu adevărat plăcute Domnului, ținând toate jurămintele făcute la tunderea în monahism: fecioria și curăția simțurilor, ascultarea fără cârtire, sărăcia de bună voie, negrija de cele trupești, înstrăinarea de lume, de tulburările ei, și mai ales rugăciunea neîntreruptă, prin chemarea sfântului nume al Preadulcelui Iisus Hristos, Căruia mi-am închinat viața și Căruia I se cuvine cinstea, slava și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

Preluat din revista în limba rusă „Tradiția ortodoxă”, nr.30.

Nota noastră: Întâmplarea a avut loc în 1912, înainte de prigoana bolșevică ateistă și ulterior acestei intâmplări, monahia Tatiana și-a schimbat radical viața. Întâmplarea arată realitatea zguduitoare a lumii de dincolo și ce cred creștinii naivi despre ei înșiși și despre ce se întâmplă cu noi în această viață și în ce înșelare ne aflăm. Șocant în cele ce  relatează maica Tatiana este faptul că i-a vazut în loc de osândă pe cei ce îi știa lângă ea! Pe creștinii care mergeau la slujbe, posteau, se spovedeau, etc. adică aceia despre care ea spunea că sunt buni creștini. Ce le lipsea acestor creștini, din moment ce ajunseseră în iad? Trezvia! Nu aveau lucrare, nu aveau rugăciune! Erau superficiali în credință și nici păstorii  nu le spuneau că sunt pe calea rătăcirii și a pierzării. De aceea a și intervenit Dumnezeu prin această minune! Mărturia monahiei Tatiana arată o stare generală de decădere a monahismului și a creștinismului în perioada de dinaintea revoluției bolșevice. Dumnezeu a îngăduit pentru acele vremuri calea prigoanelor, a arestărilor, a crimelor, a lagărelor pentru faptul că și clerul și monahii și laicii s-au abătut de la calea duhovnicească. Căci în astfel de situații, pericolul morții fiind iminent și permanent, creștinii conștientizau că viața lor e trecătoare, că oricând pot trece în viața de dincolo și că trebuie permanent să se pocăiască pentru a trece dincolo pregătiți, în orice moment ar veni moartea. Cuviosul Arsenie( cel care a fost în lagărul sovietic și despre care se scrie în cartea „Acuzatul ZEK-18376. Un sfânt in lagărele comuniste”) spune că, în acea perioadă, deși Rusia era înțesată de mănăstiri, mai erau doar 4  care mai țineau corect rânduiala: Valaamul, Optina, Pecerska, Diveevo. La un moment dat, în lagăr, când toată lumea( într-o discuție a deținuților) acuza regimul comunist pentru ceea ce li se întâmplă, Părintele Arsenie a spus următorul cuvânt: „Noi am atras această urgie care a venit peste noi! Noi, prin viața noastră și prin lipsa de pocăință. Preoții luau banii credincioșilor și se distrau și făceau lucruri deșarte, iar cei mai mari prigonitori și atei ajunseseră chiar fiii preoților.”

Deci, fraților, e bine să avem o viață creștină în care ținem rânduielile- mers la biserică, post, spovedanie etc- dar trebuie să ne întrebăm ce vrea Dumnezeu de la noi ? Trebuie despătimire și să ne vedem păcatele, să nu ne îndreptățim, să nu fim superficiali în credință, să ne rugăm neîncetat, să ne smerim, să ne pocăim. Să nu fim superficiali și mulțumiți de viața noastră. Să nu cârtim!

Ce înseamnă a dobândi pe Dumnezeu în inima sau sufletul nostru? Am întrebat și noi un părinte duhovnicesc și ni s-a spus: „Aceasta e o expresie metaforică. În gândirea ascetică a Sf. Părinți înseamnă că orice făptuiești, vorbești sau cugeți să faci în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă concret să Îl ai pe Iisus Hristos sălășluit în tine. Însă pentru a ajunge la o asemenea stare duhovnicească trebuie să fii cu totul despătimit. Într-una din rugăciunile pe care preotul le rostește în taină la fiecare liturghie se spune: (…) ,, Pune în noi și frica fericitelor Tale porunci, ca, toate poftele trupului călcând, viețuire duhovnicească să petrecem, cugetând și făcând toate cele ce sunt spre bună – plăcerea Ta.” Acesta este un îndemn și un angajament al preotului spre lucrarea de despătimire. „

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s