Este mai târziu decât credeți!

Grăbiți-vă deci ca să faceți lucrarea lui Dumnezeu. Poate că aceștia sunt ultimii câțiva ani în care putem răspândi liberi cuvântul

Lună: mai 2019

Articole 8

Cuvintele Sfinților pentru noi, cei de azi

Sfântul Luca al Crimeei: Pune osteneală peste osteneală, pune mereu lemne pe foc. Nu lăsa pe „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”; roagă-te cu simţire, strigă la Dumnezeu, cere-I tu Lui să-ţi dea harul ce simţi că-ţi lipseşte uneori. „Doamne, TU poţi să mi-L dai. Numai TU! Nu zăbovi! Ai milă de mine!” Toate câte se petrec în viaţa noastră, fac parte dintru o iconomie necunoscută nouă pe deplin, a lui Dumnezeu cu noi. Acum nu înţelegem tâlcul, dar mai târziu îl vom afla. Acum ni se pare că suntem nedreptăţiţi, înşelaţi, batjocoriţi, şi aşa mai departe. Mai încolo vom înţelege că din toate am fi putut trage un folos imens: smerita cugetare

Cuvintele Sfinților pentru noi, cei de azi, Proorocii. Vremurile de pe urmă

Insoteste-te cu fratii de un cuget, agata-te de Parintele duhovnic, FITI O INIMA BATANDA! Criza duhovniceasca a ajuns in veacul nostru, la dimensiuni monstruoase… Pentru aceasta, cine isi va lipi sufletul de vietuirea in feciorie acum, in acest veac, al optulea, si va dori sa urmeze Parintilor din vechime, chiar daca conditiile nu permit si noi suntem slabanogiti din cale-afara, totusi, impreuna cu monahii din vechime va fi numarat acela. Fa-ti inima ta manastire. Bate acolo toaca, suna de priveghere, tamaiaza si sopteste neincetat rugaciuni. Care dintre voi are copii si familie sa-i creasca in frica lui Dumnezeu si sa tina poruncile. Domnul nu le va insela asteptarile.Nevointele cele mari, asceza de odinioara, s-a dus de la cei din vremea de acum… Si atunci, ceea ce lucreaza acum mantuirea este dragostea cea indelung rabdatoare,delicatetea si gingasia vietuirii care nu sunt nici ele usor de dobandit, pentru ca sunt legate de calcarea peste mandria proprie.

Cuvinte de folos

IATĂ CUM AU ÎNŢELES CATOLICII UNIREA DE-A LUNGUL VEACURILOR! Cei 13 Cuvioşi Mucenici şi Mărturisitori din mănăstirea Kantara, Cipru, anul 1228, au preferat să moară ca mucenici decât să accepte compromisul cerut de catolicii sub a căror stăpânire erau: săvârșirea Sfintei Liturghii cu azimă(pâine nedospită)! Moartea lor mucenicească ne trâmbiţează nouă tuturor şi tuturor veacurilor că nu avem voie să acceptăm nicio schimbare a credinței ortodoxe( oricât de mică ar părea) și că diferenţa dintre Ortodoxie şi romano-catolicismul papist nu este nicidecum o bagatelă, cum voiesc mulţi să o prezinte; această diferenţă este tot atât de mare pe cât de mare este distanţa dintre rai şi iad. Sfinţii Monahi au preferat moartea, decât să catolicizeze cât de puţin veritabila şi imuabila lor credinţă ortodoxă.