Chemarea lui Hristos ajunge la noi- să începem a-i urma!

“Adevăratul creştin este un luptător ce-şi croieşte calea printre le­giunile de vrăjmaşi nevăzuţi, către patria sa cerească”. (Sf. Gherman din Alaska)

„În timpul Litiei de la privegherea pentru praznic, călugării de la mănăstire, maicile de la Schitul Sf. Xenia şi oaspeţii au plecat în procesiune prin pădure, cu lumânări şi cântând stihirile praznicului – bărbaţii spre locul schitului Schimbării la Faţă, aflat pe culmea Muntelui Sf. Gherman, iar femeile spre Schitul Sf. Ilie. Ei s-au întâlnit, cântând, la picioarele crucii celei mari de dea­supra de Beegum Gorge. Noaptea era senină şi plină de stele. Părintele Sera­fim, în veşminte albe, s-a dus la cruce şi le-a făcut semn tuturor să stingă lumâ­nările. A rămas o clipă tăcut, privind spre defileul întunecat şi spre cerul înste­lat, apoi a vorbit cam aşa:

«Văzând măreţia zidirii lui Dumnezeu, întrezărim o frântură, deşi neclară şi întunecată, din frumuseţea împărăţiei celei veşnice a lui Dumnezeu, pentru care cu toţii am fost zidiţi. Trebuie să ne aducem aminte mereu că sălaşul nostru este în ceruri; trebuie să ne scuturăm de toate patimile şi grijile deşarte şi mes­chine care ne ţin legaţi de pământ, de lumea aceasta căzută, care ne împiedică să realizăm ţelul zidirii noastre. Cât de uşor uităm pricina însăşi a existenţei noastre. […] Vremurile de pe urmă au şi sosit; vedem limpede cum se pregă­teşte lumea pentru Antihrist. Creştinii vor avea de înfruntat o încercare fără precedent a credinţei şi dragostei lor de Dumnezeu. Vom fi nevoiţi să ne as­cundem în pustie – pe meleaguri precum cele de aici. Desigur, până la urmă ne vor găsi chiar şi aici. Scopul ascunderii nu este doar păstrarea vieţii noastre pământeşti, ci acela de a câştiga timp spre a ne întări sufletele pentru încercarea finală. Iar aceasta trebuie să înceapă chiar de acum. Deci să începem cel puţin să ne luptăm cu lanţurile patimilor meschine şi să ţinem minte că adevărata noastră casă nu este aici, ci în ceruri. Să ne croim calea spre patria noastră cea cerească, după cum spunea Sf. Gherman… Ad astera! Ad astera!(Spre stele! Spre stele!)»

Şi-a încheiat cuvântul, dar a continuat să privească cerescul albastru al înstelatei măreţii, uitând de noi, cei ce întrezăream o frântură din taina unui om care, după ce îşi pregătise sufletul încă de multă vreme, avea să plece curând acolo”.

(Fragment din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”, de Ierom. Damaschin)

Reclame