Este mai târziu decât credeți!

Grăbiți-vă deci ca să faceți lucrarea lui Dumnezeu. Poate că aceștia sunt ultimii câțiva ani în care putem răspândi liberi cuvântul

Categorie: Proorocii. Vremurile de pe urmă

Articole 4

Înșelările vremurilor noastre, Cuvinte de folos, Proorocii. Vremurile de pe urmă

Profețiile Părintelui Justin Pârvu, singurul om „liber de sistem”, despre vremurile de azi, transcrise şi adnotate de ucenicul său, Florin Stuparu:”Toţi oamenii vor fi legaţi, prin satelit, direct la calculatoare…Vor să ne pună pe toţi în starea de deţinuţi cum eram noi atunci, să ne dea un număr la care să răspundem. Dar mai ales prin care să ne poată controla tot timpul. Cu cardurile şi buletinele electronice încep marile îngrădiri. Odată ce te-au prins în laţ, nu mai ai cum să scapi…Vin încercări care trebuie să se împlinească. Încă de cînd aveam vreo 10-12 ani lucrurile acestea începuseră să se manifeste, bătrînii de atunci le prevedeau şi acum eu parcă le inţeleg mai bine. Ele constau în căderile morale, în propovăduirea păcatelor ca pe nişte valori şi drepturi, dar şi în îngrădirea treptată şi pe ascuns a libertăţii umane, în introducerea unui control care vizează în final conştiinţele.”

Cântări bisericești ortodoxe, Proorocii. Vremurile de pe urmă

Femeia creștină și rugăciunea ei. Partea I, Schimonahia Macaria: Astăzi se poate ajunge la Dumnezeu numai prin boală și necazuri. Acum întreg norodul a luat-o razna. Oamenii s-au obișnuit să trăiască după voia lor. Nu mai știu de Dumnezeu, citesc orice le iese în cale și adună tot ce le cade în mana; iar dacă citesc rugăciuni, le citesc fără băgare de seamă, fără luare-aminte. Nu mai e cu putință ca cineva din noua generație să ajungă cuvios. Se pregătesc schimbări ale credinței. Vor face lucrurile așa de încurcate, că omul nu va mai fi în stare să-și mântuiască sufletul. Vor tipări o Biblie neadevărată. Episcopii care au să îngăduie aceasta nu-L vor vedea pe Domnul – nici aici, nici dincolo. Va fi vai de preoți; se vor risipi rând pe rând și vor trăi singuri. Vor face liste cu cei ce merg la biserică. Cu timpul va fi tot mai rău. Trebuie să vă rugați așa încât să nu știe nimeni, rugați-vă în tăcere! Vor închide bisericile. Nu vor mai fi slujbe; oamenii vor face slujbe pe unde vor putea. Vor face astfel ca bisericile să fie foarte departe, unde să nu se poată ajunge. În orașe vor fi asezate în locuri cât mai ascunse. Bisericile ce sunt construite și reparate vor ajunge în mâinile celorlalți; nu vor fi de folos nimănui. Vor fi înregistrate foarte dibaci: vor continua să se cheme biserici, dar înăuntru va fi cine știe ce, vreo născocire de-a lor – vor găsi ei ce să faca în ele.

Cuvintele Sfinților pentru noi, cei de azi, Proorocii. Vremurile de pe urmă

Insoteste-te cu fratii de un cuget, agata-te de Parintele duhovnic, FITI O INIMA BATANDA! Criza duhovniceasca a ajuns in veacul nostru, la dimensiuni monstruoase… Pentru aceasta, cine isi va lipi sufletul de vietuirea in feciorie acum, in acest veac, al optulea, si va dori sa urmeze Parintilor din vechime, chiar daca conditiile nu permit si noi suntem slabanogiti din cale-afara, totusi, impreuna cu monahii din vechime va fi numarat acela. Fa-ti inima ta manastire. Bate acolo toaca, suna de priveghere, tamaiaza si sopteste neincetat rugaciuni. Care dintre voi are copii si familie sa-i creasca in frica lui Dumnezeu si sa tina poruncile. Domnul nu le va insela asteptarile.Nevointele cele mari, asceza de odinioara, s-a dus de la cei din vremea de acum… Si atunci, ceea ce lucreaza acum mantuirea este dragostea cea indelung rabdatoare,delicatetea si gingasia vietuirii care nu sunt nici ele usor de dobandit, pentru ca sunt legate de calcarea peste mandria proprie.